Artistul tunisian este cunoscut pentru modul în care reușește să îmbine armonios tradiția sufită cu misticul și influențele de jazz cu lisirmul specific arăbesc.
A locuit în Europa, mai ales în Paris și Viena, până în anul 1990, continent unde spune că și-a găsit casa. Având o afinitate pentru muzica din India și cea nordică, a fost invitat să cânte pe albumul „FiLM iNG” al cântărețului norvegian de jazz Bugge Wesseltoft. Printre artiștii cu care a colaborat se numără și Mino Cinelu (percuție), prezent la ediția trecută a festivalului JAZZ™.
Dhafer Youssef a creat world music, pentru care a fost nominalizat de două ori la Premiile BBC, în 2003 și 2006. În 2002 a lansat albumul „Electric Sufi”, care conține elemente electronice și funky, o noutate pentru muzica lui. Pe lângă acest album, a mai lansat încă cinci solo, pregătindu-l pe cel de-al șaselea pentru toamna anului 2016.